Sfatul Țării a trădat poporul moldovenesc!

Istoria se repetă. Prima dată, ca tragedie, a doua oară, ca farsă.

Repetări în istorie. Sfatul Țării 1. Sfatul Țării 2?

De ce am avea nevoie de un Sfatul Țării-2, dacă și primul a stîrnit controverse și a trădat mult pătimitul norod moldovenesc, care se constituise în Republica Populară Moldovenească (2 (15) decembrie 1917), ca la 27 martie 1918 elitele, care „știau”, se pare, mai bine, de ce are nevoie acest popor, să voteze întîi Unirea „condiționată” de cîteva cerințe esențiale pentru populație, iar în cîteva luni să renunțe la ele, în favoarea Unirii deja „necondiționate”, renunțînd la autonomie.

De ce nici atunci, nici acum nu e ascultat poporul acestei țări? De ce nu i se permite să-și exprime liber voința într-un plebiscit-referendum referitor la Unire?

Astăzi este foarte populară teoria denaturării istoriei, care după cum s-a dovedit, este o metodă excelentă de control, o pîrghie foarte eficientă de manipulare a conștiinței fiecărui om. Necunoscîndu-ne rădăcinile, necunoscînd realitatea istorică, ne formăm o concepție greșită despre viețile noastre și despre realitatea noastră. Falsificarea istoriei astăzi este o realitate, de care majoritatea dintre noi nici măcar nu-și dă seama. După cum a remarcat, în mod corect, Paul Verhoeven: „Lumea nu mai are o asemenea știință, ca istoria. Istoria de azi este un instrument de manipulare perfect, care ne este oferită în cantități limitate, de fiecare dată comunicîndu-ni-se acea mică parte, necesară la moment pentru scopuri concrete”.

În ce scop e astăzi făcută această manipulare a minților poporului nostru?

Pentru a avea o imagine cît de cît completă să facem o incursiune în istorie.

Sfatul Ţării − principalul organ al puterii executive în Basarabia, fiind condus de președinte. Organ executiv − Consiliul de Directori Generali (Directorat), era editat ziarul „Sfatul Țării”.

Istoria constituirii. Componența. Cronica evenimentelor. Sfatul Țării a fost format parțial la Congresul Ostașilor Moldoveni, deschiderea căruia a avut loc la 21 noiembrie (4 decembrie) 1917, fiind respectiv aleși: 44 de deputați din rîndurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, iar 58 de deputați fiind aleși de comisiile comunale și cele ale ținuturilor, dar și de asociațiile profesionale. Din totalul de 156 deputați: 105 erau moldoveni, 15 − ucraineni, 14 − evrei, 7 − ruși, 2 − germani, 2 − bulgari, 8 − găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec.

Prima ședință a Sfatului Țării a avut loc pe data de 21 noiembrie (4 decembrie 1917), în calitate de președinte fiind ales Ion Inculeț.

Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de ședințe plenare și 2 ședințe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, lucrările acesteia desfășurîndu-se pe 25-27 noiembrie 1918.

După ce la 2 aprilie 1918, Ion Inculeț își dă demisia din cadrul conducerii Sfatului Țării, fiind numit ministru fără portofoliu pentru Basarabia, președinte al Sfatului Țării devine Constantin Stere (2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918), ca să fie urmat de Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918).

În situația, deloc simplă, creată în țară și străinătate, inclusiv, din cauza tulburărilor în masă din mediul rural, precum și din cauza cursului pe care se axase Rada Ucrainei – spre independență și cu planuri expansioniste față de teritoriul Basarabiei, Sfatului Țării s-a văzut nevoit să ia măsuri urgente, astfel la 2 (15) decembrie, 1917, acesta primește declarația care proclamă formarea Republicii Populare Moldovenești.

Deputații Sfatului Țării au informat printr-o telegramă oficială Guvernul de la Petrograd. Noua republică a fost recunoscută de Sovietul Muncitorilor, Soldaților și Țăranilor, dar și de către Consiliul Comisarilor Poporului, în frunte cu Lenin. Dar exista și o clauză semnificativă: de a-i garanta Sfatului Țării sprijin în acele eforturi ale sale de început, îndreptate spre îndeplinirea deciziilor celui de-al II Congres al Muncitorilor, Soldaților și Țăranilor din întreaga Rusie, a decretelor referitor la pămînt și pace.

La 7 (20) decembrie, 1917 a fost constituit Consiliul Directorilor Generali, din care făceau parte nouă miniștri, în frunte cu P. Erhan. Au fost numiți comisarii în raioane, au fost întreprinse încercări de a crea armata și comitete pentru elaborarea legislației țării. Cu toate acestea, Sfatul Țării nu avea la dispoziție nici posibilități administrative, dar nici capacități financiare pentru menținerea ordinii publice în țară. În același timp, influența Sovietelor a crescut.

Țăranii din Basarabia în acea perioadă de timp distribuiseră deja majoritatea proprietăților moșierești și mănăstirești, decretul lui Lenin, în acest sens, legaliza acțiunile lor. De aceea, ei nici nu doreau să se gîndească la separarea de Rusia revoluționară. Pentru moșieri ultima speranță de a opri redistribuirea terenurilor expropriate era încercarea de a-i determina pe liderii Sfatului Țării să oprească „tulburările agrare” și Sfatul Țării, în decembrie 1917, stătea ferm pe poziție, militînd oficial împotriva confiscării și redistribuirii bunurilor moșierimii, amenințînd cu pedepse. Acest lucru a dus la scăderea autorității sale în rîndul țăranilor.

În aceste condiții, liderii Sfatului Țării au început să negocieze cu Guvernul României, privind introducerea trupelor armate în Republica Moldova. Blocul socialist s-a pronunțat categoric împotrivă, pentru că membrii acestuia considerau că odată cu venirea Armatei Române va fi instaurată legislația regală. Acest lucru a provocat criza: cinci directori generali ai Sfatului Țării de orientare pro-românească au demisionat, exprimând-și nemulțumirea față de politica evazivă a lui P. Erhan. Informațiile cu privire la aceste negocieri au devenit cunoscute, ceea ce a dus la protestele în masă ale populației.

De menționat chiar de la înfiinţarea Sfatului Ţării evidenta rivalitate: moldavofili şi românofili. Primii pledau pentru respectarea exactă a principiilor adoptate de Congresul Ostaşilor Moldoveni în confirmate de Declaraţia Sfatului Ţării din data de 2.12.1917 privind proclamarea Republicii Populare Moldoveneşti. Românofilii: I. Pelivan, T. Ioncu, A. Crihan, Pan Halippa ş. a, convertiţi de forţe din exterior, promovau, la început în taină, linia de încorporare a Moldovei (Basarabiei) în componenţa Regatului român. Totuși marea majoritate a membrilor Sfatului Țării erau, incontestabil, patrioți adevărați și militau pentru o soartă cît mai bună pentru țara lor.

Fără să mai aștepte finalizarea negocierilor, la 7 decembrie 1917, sub pretextul achiziției alimentelor două regimente ale Armatei Române au trecut Prutul, ocupînd Leova și încă o serie de sate de la frontieră. Bolșevicii au reușit să contracareze trupele române, iar soldații revoluționari au preluat controlul Gării Ungheni din preajma graniței.

La 20 decembrie, la Chișinău și în alte orașe au fost distribuite pliante care divulgau adevăratele intenții ale Sfatului Țării, în care acesta era acuzat că a vîndut Basarabia României.

Conducerea Republicii Populare Moldovenești a respins acuzațiile. Pe data de 21 decembrie în „Viața Basarabiei” a fost publicată următoarea informație: „satele PogăneștiSărata Răzeși și Voinești au fost înconjurate de Armata Română, care trage asupra populației”. Rezoluții, în care era exprimat protestul față de introducerea trupelor române, au emis numeroase organizații publice, inclusiv, Congresele Țărănești ale județelor Hotin și Bălți, al II-lea Congres Rumcerod și altele.

Circumstanțele externe care au contribuit la unificare. Deciziile majore nu au fost luate în Basarabia. După decretul lui Lenin privind pacea de pe fronturile direcției estice de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră au fost semnate acorduri de armistițiu pentru o perioadă nedeterminată. Regelui României situația nu-i plăcea:în țară începea procesul de democratizare, revoluționarii puteau prelua puterea. Se complicase situația și din cauza că două treimi din România erau invadate de trupele Kaizer. S-a propus chiar să fie schimbată reședința regelui României Ferdinand. La Odesa se mutaseră mai multe întreprinderi și instituții guvernamentale.

Totodată, Armata Rusiei era din ce în ce mai demoralizată, regimentele erau scoase din dotare, soldații părăseau de sine stătător linia frontului. Armata Română avea doar un scop să protejeze ceea ce a mai rămas din țară. În aceste condiții, Guvernul României se afla în negocieri secrete cu reprezentanții Kaizer-ului german și austriac. Germanii își doreau Dobrogea de Nord și de Sud, regiunile din preajma Carpaților.

Germania urmărea că România să transmită în mîinile societăților comerciale germane: industria de dobîndire a petrolului, căile ferate și porturile, în plus, finanțele acesteia să se afle sub controlul Germaniei. În decembrie 1917, în calitate de compensație pentru teritoriile luate reprezentanții Germaniei și Austro-Ungariei îi propun României: De ce nu v-ați lua Basarabia!

Deznodămîntul. La 28 decembrie 1917, la ședința Sfatului Țării în Fracțiunea Țărănească P. Erhan supune votului problema cu privire la necesitatea introducerii trupelor române, chipurile, „pentru lupta împotriva anarhiei, asigurarea pazei depozitelor alimentare, căilor ferate și închiderea unui împrumut extern”. Această propunere a fost acceptată cu majoritatea voturilor (38).

La 8 ianuarie trupele române au început ofensiva spre regiunile de nord și sud ale Republicii Populare Moldovenești. Forțele au fost inegale, iar după cîteva zile de lupte sîngeroase, sediul revoluționar a părăsit Chișinău, iar la data de 13 ianuarie acesta a fost ocupat de trupele române.

Pe data de 15 ianuarie Sfatul Țării, la inițiativa lui I. Inculeț, s-a desfășurat ședința solemnă în cinstea primirii generalului român E. Broșteanu. În declarațiile sale Sfatul Țării îi dădea populației asigurări că trupele române au venit doar ca să lupte împotriva anarhiei și pentru a asigura paza căilor ferate și depozitelor.

La 22 ianuarie 1918 ministrul P. Erhan a informat Sfatul Țării că Republica Populară Ucraineană și-a declarat independența. La ședința extraordinară din noaptea de pe 23 spre 24 ianuarie, în condițiile dislocării trupelor române pe teritoriul republicii, Sfatul Țării a declarat independența. Declarația de independență proclama drepturile și libertăți democratice, egalitatea popoarelor, redistribuirea pămînturilor țăranilor și așa mai departe.

Începînd cu 13 (2) ianuarie 27 martie (9 aprilie) 1918 cinci deputați ai Sfatului Țării, care s-au opus aderării Basarabiei la România (Rudiev, Cataros, Prahnițchi, I. Panțîri și P. Ciumacenco) au fost împușcați la ordinul comandamentului militar românesc. Mulți parlamentari, din teama de a le repeta soarta, au fugit din Basarabia, dar și celorlalți le era frică pentru viețile lor.

La 27 martie (9 aprilie) 1918 în cadrul ședinței Sfatului Țării a fost supusă votului chestiunea cu privire la unirea Basarabiei cu România. În timpul desfășurării procedurii de votare, clădirea în care se afla Sfatului Țării era înconjurată de trupele romane, dotate cu mitraliere. La votarea propriu-zisă erau prezente autoritățile militare române. De remarcat faptul că în sală se afla un număr impunător de soldați români, ce depășea de cîteva ori numărul membrilor Sfatului Țării. Votarea, în ciuda protestelor cîtorva deputați, a fost deschisă, și nu secretă. Reprezentanții minorităților germane, bulgare și găgăuze au declarat că se abțin de la votul cu privire la această chestiune. Reprezentantul fracțiunii țărănești, V. Țîganco și reprezentantul Ligii Culturale Ruse A. Greculov au declarat că problema unificării poate fi rezolvată doar prin intermediul unui referendum național. Argumentele lor însă nu au fost ascultate și a urmat votarea nominală deschisă.

Din cei 135 de deputați prezenți: 86 au votat pentru unire, 3 au votat împotrivă, 36 s-au abținut, 13 deputați erau absenți.

În luna noiembrie au început pregătirile pentru Conferința de Pace de la Paris, la care România își pusese scopul de a obține recunoașterea internațională a Unirii. Guvernul român a organizat convocarea Sfatului Țării cu scopul de a fi luată decizia de unire necondiționată a Basarabiei cu România, deja fără a fi respectate condițiile ce impuneau autonomia regiunii. Înainte de deschiderea ședinței Sfatului Țării comisarul general al Basarabiei generalul Voiteanu i-a invitat pe deputați, convingîndu-i să renunțe la autonomie.

La ședința din 25-26 noiembrie 1918, în absența cvorumului, cu votul a 36 de deputați s-a decis aderarea necondiționată a Basarabiei la România, toate condițiile actului din 27 martie, 1918, fiind astfel anulate. La scurt timp după această decizie Sfatul Țării a fost dizolvat.

Cîteva concluzii cu privire la legitimitatea acestui organ. Dacă la 27 martie 1918 Sfatul Țării a adoptat decizia cu privire la aderarea „condiționată” a Basarabiei la România, atunci deja la 27 noiembrie 1918 a anunțat aderarea „necondiționată”, după care a și fost dizolvat la ordinul regelui României. Aceste acțiuni trezesc cel puțin suspiciuni în ce privește legalitatea lui atît din punctul de vedere al dreptului internațional, cît și din punct de vedere al dreptului administrativ, acestea fiind evidente.

În primul rînd, Sfatul Țării nu reprezenta interesele întregii populații din regiune și, prin urmare, nu avea împuterniciri de a rezolva problemele teritoriale de sine stătător. Din cei 162 de deputați la ședința la care s-a luat decizia cu privire la aderarea la România, au participat 46, dintre care 36 de deputați au votat „pentru”.

În al doilea rînd, Sfatul Țării nu avea statut de Parlament. De facto, de jure, Republică Moldovenească sau Basarabeană nu exista: constituția republicii așa și nu a fost adoptată, exista doar proiectul acesteia și desigur acesta prevedea că „Republica Moldova este un stat independent și indivizibil, teritoriul căreia nu poate fi înstrăinat”. Dar acesta era doar un proiect și „Parlamentul” (Sfatul Țării) și „Guvernul” RDM (Directoratul) controlau doar o mică parte a regiunii și aceea, se pare, doar simbolic. Nici un jurist nu va fi în măsură să dovedească faptul că „Sfatul Țării” era Parlament, deoarece nu a fost ales de populație prin vot egal, secret, direct și universal.

În al treilea rînd, Sfatul Țării nu a fost recunoscut pe plan internațional și, prin urmare, nu putea participa la definirea graniței Europei de după război. Actul în cauză nu a fost recunoscut de Rusia Sovietică, fapt care era firesc, de SUA și Japonia, Europa recunoscîndu-l doar în anul 1921. Din ce cauză oare? Poziția oficială a SUA: la aderarea Basarabiei nu au fost respectate normele democratice. În ce privește țările europene, lor nu le era clar cine va învinge în războiul civil. Avînd obligațiile sale față de Rusia țaristă, liderii țărilor europene, în cazul în care învingea Garda Albă trebuiau să accepte faptul că acest teritoriu este parte a Rusiei. Din moment ce acest lucru nu s-a întîmplat, ei au recunoscut în mod oficial aderarea abia după încheierea războiului civil din Rusia și victoria bolșevicilor.

O analiză imparțială a evenimentelor şi a motivelor acestei hotărîri a Sfatului Ţării demonstrează marea dilemă în care s-a aflat Republica Democratică Moldovenească şi Sfatul Țării în ianuarie-martie 1918. Hotărîrea referitor la aderarea Basarabiei la România a fost provocată făţiş de marile puteri beligerante ale Primului Război Mondial, de ce nu și în calitate de pedeapsă pentru Rusia Sovietică, precum consideră mulți istorici și analiști politici.

Anumiţi oameni politici români şi diplomaţi de prestigiu, au subliniat în repetate rînduri lipsa de acoperire juridică a acţiunilor militare şi politice a autorităţilor româneşti în „problema basarabeană”.

N. Titulescu într-o scrisoare adresată regelui României Carol al II-lea scria referitor la problema Basarabiei: „Autodeterminarea, la drept vorbind, este un plebiscit. Pentru a obţine puterea, plebiscitul trebuie să se desfăşoare în condiţiile libertăţii. De aceea, acolo unde deseori s-a recurs la el, acolo anume forţele internaţionale, iar nu cele militare ale unei sau altei părţi cointeresate, au asigurat ordinea”.

Cum a recunoscut consacratul istoric român Nicolae Iorga: „Generalul Broșteanu a trecut Prutul și provincia Basarabiei s-a transformat, potrivit așteptărilor noastre, într-un teritoriu ocupat prin mijloace militare”.

Binecunoscutul cercetător american Charles King considera, de asemenea, că „statutul Basarabiei în componența României Mari nu a fost niciodată confirmat printr-un acord internațional … Pentru că Japonia nu a ratificat tratatul, iar Statele Unite și Rusia nici măcar nu au fost invitate să-l semneze, acesta a și rămas un document care nu are vreo importanță juridică esențială”.

Totaluri. Din cele expuse mai sus, rezultă că Sfatul Țării nu a avut împuternicirile necesare ca să ia decizia referitor la unire, sarcina lui rezumîndu-se la gestionarea temporară a RDM și convocarea Adunării Constituante.

Binecunoscutul memorandum adresat regelui Ferdinand I, scris după 6 ani de la Unire, de către susținătorii de ieri ai Unirii, în care cer să se renunțe la politicile aplicate Basarabiei, să se revină la autonomie etc. este una dintre cele mai bune dovezi ale faptului că Unirea n-a fost deloc oportună.

Astăzi, repetăm, se pare, lecția istorică neînvățată. Așadar, reiese, că de data aceasta avem nevoie de farsă?!

Se află oare țara noastră din nou sub oblăduirea unioniștilor fățiși și tainici, care reprezintă diferite partide, mișcări, manipulînd în mod activ ideile criminale, de-a dreptul, în opinia noastră, referitor la „temporaritatea” Republicii suverane și independente Moldova?!

Sfatul Țării-2? Subminare a statalității!

Oare noi, cetățenii acestei țări, sîntem suficient de maturi ca să înțelegem încotro ne împing aceste forțe?!

Ca și mulți ani în urmă noi tot împărțim poporul în patrioți și trădători, nimeni nefiind în stare să-i distingă. Cine sînt trădătorii, cine adevărații patrioți va judeca tot istoria! Căci „împotriva istoriei adevărate nu există argumente”. Noi însă, poporul acestei țări, trebuie să făurim în beneficiul țării noastre − Republica Moldova!

Serafim Pimen

Sursa: http://www.moldovenii.md/md/news/view/section/784/id/21630/from/noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × four =