„Documentul a fost Încropit în două zile. Cuvîntul final mi-a aparținut întotdeauna mie…
Declarația a fost gata la 26 august, la ora 18.15, și a fost prezentată de mine , personal, după dactilografiere, președintelui Parlamentului Alexandru Moșanu, care l-a aprobat fără comentarii”.
Aurel Prda, ambasador romîn cu misiuni speciale, general în retragere.
Timpul, 26 august 2011
Minciuna — regină a politicii moldoveneşti
Aurel Prda, ambasador romîn cu misiuni speciale, general în retragere
„Din 1990 Minciuna a pătruns năvalnic, stăpînind toate sferele de activitate din Republica Moldova: ştiinţa, cultura, învăţămîntul, educaţia, chiar şi raporturile de producere şi relaţiile economice … Făţărnicia şi falsul au devenit caracteristici constante ale politicii moldoveneşti, inclusiv ale procesului legislativ. De atunci s-au înrădăcinat moravurile de a elabora, sub dictare străină, acte, hotărîri, decrete, bazate pe minciuni ţipătoare. La difuzarea şi umflarea acestor falsuri, plodite cu toptanul de vreo 30 de ani, trudesc în sudoarea frunţii şi potrivit simbriei străine nu numai aşa-zişii politicieni, ci şi aşa-zişii istorici „înhămaţi la harabaua propagandistică a Occidentului” (V.Mîndîcanu, 1985).
În acele împrejurări politicienii corupţi, impinşi din spate de vecini, s-au apucat să ajusteze temeliile etnoistorice, principiile statale moldoveneşti pohtelor teritoriale româneşti. Pentru o mai mare siguranţă, pe lîngă agenţii în civil gen maiorul M.Dinu, care hăţuia externele, au poftit pe alţi „consultanţi” tot în civil, care să le ticluiască hîrtiile. Dar să vedem cine şi cum a ticluit afacereanumită „declaraţie de independenţă”, considerată astăzi „simbol”.
„Declaraţie de unire cu România”
Este de necrezut, dar hrisovul de neatîrnare a Republicii Moldova a fost adoptat, judecând după materialele publicate, cu încălcarea procesului decizional regulamentar. Mai întîi, se cuvine să amintim, că strigătele oricît de tari, oricît de multe, oricărei mulţimi din oricare piaţă, care, cel puţin, n-a audiat măcar tezele documentului, care urma să fie adoptat, nu pot servi temei juridic pentru o lege. În pofida acestei realităţi, Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova din 27.08.1991 se bazează pe „aspiraţiile de independenţă exprimate prin documentul Marii adunări naţionale din 27.08.1991”. Cu toate că nu se ştie în ce mod piaţa şi-a „exprimat aceste aspiraţii” şi nu există nici un „document” în această privinţă.
Pînă astăzi nu se şie cîţi deputaţi erau în sală. Nu se ştie unde sînt (dacă au fost?) avizele comisiilor parlamentare. N-a fost prezentat raportul comisiei sesizate în fond.
Se ştie doar că nu toţi membrii Prezidiului Sovietului Suprem au votat „noul act al unirii”. Se ştie că istoricul Ion Ţurcanu, membru al Prezidiului, „omul de legătură dintre Al.Moşanu şi P.Lucinskii”, a caracterizat principial şi la obiect textul scris de un străin şi discutat în noaptea de 26-27.08.1991. După cum mărturiseşte Al.Moşanu, I.Ţurcanu, examinînd textul, a constatat: „aceasta nu este o declaraţie de independenţă, ci de unire cu România”.
La acea şedinţă nocturnă au participat 16 membri ai Prezidiului, majoritatea frontişti, adică proromâni, 6 din 14, cîţi au luat cuvîntul, au spus că declaraţia nu va trece. Descumpăniţi de constatarea argumentată a lui I.Ţurcanu, că „aceasta nu este o declaraţie de independenţă, ci de unire cu România”, Al.Moşanu „cu Nedelciuc şi Maticiuc (Matei) — mahării afacerii — au făcut trei-patru rectificări neesenţiale în document”. „Am scos data de 27 martie, în schimb a rămas anul 1918”. — Mărturiseşte cu mîndrie capul afacerii Al.Moşanu (Timpul, 29.07.2011; vezi şi Adevărul, 23.08.1993).
Aşadar, a rămas Declaraţia de unire cu România — aşa cum a fost zămislită şi scrisă de la bun început de agentul român sub acoperire, prezentată cu fală, dar fără ruşine, ca „Declaraţie de independenţă …”
Este nostim, că după ce a fost devastată în mod barbar de către legionari clădirea Parlamentului şi arsă arhiva lui, Al.Moşanu o oblicit, că Declaraţia de unire cu România, mînjită „Declaraţie de independenţă”, „a fost votată de 278 din cei prezenţi” …
Citind cu atenţie Declaraţia, cică, de independenţă, orice om cumpătat, cu mintea trează şi judecată sănătoasă va observa că are în faţă un text agramat, tendenţios şi plin de minciuni. Un text — ruşine pentru deputaţi, pentru toţi oamenii acestei ţări.
Capcanele „dreptului istoric”
Chiar din primele rînduri, alcătuitorul textului şi porăitorii săi (Al.Moşanu, V.Nedelciuc, V.Maticiuc (Matei), I.Ţurcanu) propun deputaţilor şi obştimii nişte formule pe cît de pretenţioase pe atît de false. Astfel urzitorii „independişti” afirmă că au pornit la marea treabă (de fundamentare), „avînd în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea lui neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii lui naţionale”.
În primul rînd, documentul nu dezvăluie despre care popor este vorba? De altfel, acest secret este păstrat cu mare grijă pînă la ultimul punct. Alcătuitorul şi declaranţii se ascund după un misterios „popor al nostru”. Anonim. Dacă se are în vedere poporul, de unde a fost chemat autorul, atunci e limpede. Dacă în Declaraţie se are în vedere poporul moldovenesc, nu putem vorbi, deşi ne-ar face plăcere, despre un „trecut milenar” (de mii de ani!). Numai valahii declară că se trag direct din centrul Romei. Noi, moldovenii, nu ne putem făli cu aşa ceva.
În al doilea rînd, nu putem vocifera, mai ales în piaţă, despre „statalitatea neîntreruptă” a moldovenilor. Din păcate, statalitatea poporului moldovenesc a fost întreruptă, ca şi a Poloniei, Finlandei, Sloveniei ş.a., ceea ce n-a lipsit popoarele acestor ţări de dreptul de a-şi restabili şi a-şi confirma statalitatea lor. Dacă n-a ştiut acest lucru autorul textului şi istoricul Al.Moşanu, poate că legiuitorii şi-ar fi dat seama că se fac de rîs într-un act „epocal”.
Porniţi pe Magistrala Minciunii, autorul declaraţiei şi ortacii săi hăcuiesc părtinitor realităţile istorice, trîntind clae peste grămadă termeni vagi cu semnificaţii riscante. Dînşii „consideră actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei …”.
Se cuvine să notăm în mod special: actele politico-juridice de aşa însemnătate nu admit termeni şi sintagme neadecvate gen „dreptul istoric şi de neam”. Deocamdată, nimeni n-a explicat şi n-a fundamentat ce o fi însemnînd „dreptul istoric şi de neam”. Savanţi de notorietate europeană ne îndeamnă să fim prudenţi: „Nimic nu este sigur şi univoc în dreptul istoric; recursul la istorie poate avea efectul de bumerang” (L.Boia). Politologul român Valentin Stan este şi mai explicit: „Niciodată nu vom şti pînă unde se poate merge cu istoria. Şi, oricum, argumente istorice pot fi invocate din toate părţile”.
Dacă „dreptul istoric” ar avea putere juridică, sancţionată de Comunitatea Europeană, România ar trebui s-o şteargă din Transilvania şi Dobrogea cît îi lucru cu cinste. Iar Republica Moldova ar demonstra cu uşurinţă dreptul ei istoric de a se întregi într-un stat unic din Carpaţi pînă la Nistru cum a fost vreo 500 de ani!
Actele de o aşa semnificaţie impun ca informaţiile să fie reproduse integral, iar nu alese potrivit intereselor autorului străin. Trunchierea premeditată a mărturiilor este absolut inadmisibilă în astfel de documente politico-juridice. Autorul şi împingătorii Declaraţiei, dosind faptele, menţionează numai „actele de la 1775, 1812 …” Dînşii ignoră „actul de dezmembrare a Moldovei” din 1484, cînd hoardele valahe, turceşti şi tătare au rupt pe 323 de ani o treime din teritoriul Moldovei; desconsideră sfidător că anume valahii împreunaţi cu turcii au fost primii, care au sfîşiat Moldova. Ascund ca mîțaculaba dezmembrările din 1538 şi 1715, cînd olaturile Tighina şi Hotin au fost prefăcute în raia.
Făcătorii declaraţiei, cică, de independenţă trec sub tăcere odiosul act războinic din ianuarie 1918, cînd România regală a năvălit asupra aliatei sale — Rusia, ocupînd teritoriul dintre Prut şi Nistru, strangulînd Republica Democratică Moldovenească. Toate acestea au fost nu mai puţin, ba chiar mai sîngeroase acte „în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei”.
Un alt fals. Plăsmuitorii declaraţiei afirmă că „Transnistria ar fi fost parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru”. Moldovenii au fost şi sînt cea mai veche şi stabilă, din veacul al XVI-lea, cea mai numeroasă (pînă la începutul secolului al XIX-lea) componentă etnică a spaţiului nistro-bugian. Dar raioanele moldoveneţti din stînga Nistrului pînă la 2 august 1940 n-au fost sub oblăduirea Moldovei. De acest lucru habar nu avea ticluitorul străin al „declaraţiei de unire”, dar istoricii Al.Moşanu, V.Maticiuc (Matei) măcar atîta informaţie puteau însuşi?!
„Nişte boi şi nişte bîci”
Autorul — agent străin în civil — „Declaraţiei de unire” şi lăturaşii săi, care au prezentat această hîrtie drept „act de independenţă”, Al.Moşanu, V.Nedelciuc, V.Maticiuc aprobă țipătorii, care cer „lichidarea consecinţelor politico-juridice ale Pactului Molotov-Ribbentrop”. Aceşti făcători de politică pe din dos au băgat parlamentarilor buimăciţi, asurziţi de stradă o declaraţie de lichidare a Statutului Moldovenesc, iar aceşti, dragă doamne, politicieni au votat-o! De două ori: în 1991 şi în 2011!! Căci „lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop” înseamnă prefacerea Republicii Moldova în provincie românească.
Să ne lămurim.
„Lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop” înseamnă revenirea la situaţia (status quo) din 23 august 1939, adică :
— cedarea Moldovei dintre Prut şi Nistru României şi prefacerea ei în „provincie românească”;
— refuzul de la raioanele moldoveneşti din stînga Nistrului;
— lichidarea Statului Moldovenesc, în definitiv.
Aceste crime de stat — hotărîri de-a dreptul idioate, Sovietul Suprem, deputaţii din Moldova le-au legiferat de două ori: la 27.08.1991, în 2011, cînd, duşi de cap, luaţi cu zăhărelul, o parte din foştii deputaţi au alergat într-un duh la Chişinău să facă iar comedie — să voteze fără să citească, fără să cugete, adică să facă politică idioată.
Cu toată ruşinea trebuie să recunoaştem, că are dreptate Viorel Mihail: „Sîntem nişte boi şi nişte bîci!”.
Declaraţia este în afara legii
Autorului romînesc al declaraţiei, cică, de independenţă, de fapt — de lichidare a statalităţii moldoveneşti şi adulatorilor săi toate aceastea li s-a părut puţin. Afirmînd că Legea din 2.08.1940 ar fi fost adoptată „cu încălcarea prerogativelor constituţionale”, dînşii neagă legitimitatea RSS Moldoveneşti, deci şi a Republicii Moldova. Iar deputaţii din 1991, politicieni ca vai de ei, românotumăniţi, au votat şi această neghiobie. Mahării declaraţiei de lichidare a statalităţii moldoveneşti nici nu-şi dau seama că sînt ridicoli, punînd la îndoială legitimitatea unor acte demult devenite realitate politică şi juridică.
Despre ce fel de legitimitate a aşa-zisei declaraţii de aşa-zisa independenţă poate fi vorba, dacă ticluitorii şi votanţii ei încalcă în mod obraznic actele constituţionale în vigoare. În stradania de a astupa măcar cumva falsul şi agramaţia ce piftestesc din această listovcă politică, ticluitorii spun minciuni că „aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională s-au reafirmat prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat din 31.08.1989”.
Agentul străin în civil, care a încropit declaraţia, poate să nu cunoască Legislaţia Moldovei, dar Al.Moşanu, V.Nedelciuc, V.Maticiuc (Matei) puteau să-şi dea seama ce fac. Nu există astfel de „legi şi hotărîri”! Parlamentul Moldovei niciodată n-a adoptat vreo hotărîre sau lege prin care să proclame limba altui popor, altei ţări limbă a Statului Moldovenesc! Este de neînchipuit cum nişte aleşi ai poporului cu înalte atribuţii şi responsabilităţi au recurs, din interese politice, la falsificarea Constituţiei, la falsificarea Legii Republicii Moldova din 31.08.1989, care a consfinţit: „limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească”.
Prin falsificarea grosolană a Legii Supreme a RSS Moldoveneşti, a legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, deputaţii din 1991 în frunte cu marile somităţi romîno-revanșiste Al.Moşanu, V.Maticiuc (Matei), V.Nedelciuc ş.a. s-au discreditat pe totdeauna în ochii oamenilor cu credinţă în acest pămînt, în acest stat.
Articolul 70¹ al Legii Supreme (Constituţie) a RSS Moldoveneşti a stabilit: „Limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească” . Această prevedere, în corespundere cu realitatea etnolingvistică, statornicită pe parcursul a 700 de ani, şi potrivit tradiţiei legislaţiei moldoveneşti se conţine şi în Statutul administrării oblastei Basarabia din 1818, în Regulamentul Organic al Principatului Moldovei (Constituţie) din 1831, în Constituţia Republicii Democratice Moldoveneşti, publicată la 28.03.1918, în Constituţia (Legea Supremă) Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994.
De acum acest fapt ieşit din comun — falsificarea sfidătoare a Constituţiei (Legii Supreme) a Republicii Moldova, a legilor din 31.08.1989, din 1.09.1989 este mai mult decît suficient pentru a demonstra în faţa oricărei instanţe că aşa-zisa Declaraţie de independenţă din 27.08.1991 este lipsită de fond ştiinţific, denaturează realitatea istorică, este tendenţioasă, agramată.
Este în afara legii, ca orice act ce contravine Constituţiei, legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.
Declaraţia a fost ticluită de un agent român
Textul îmbîcsit de falsuri, tendenţios şi agramat al Declaraţiei de independenţă din 27.08.1991 a fost încropit de Aurel Preda, în 1991 agent român sub acoperire (ambasador), astăzi general în retragere. Acest agent de o necompetenţă uluitoare, judecînd după textul, ticluit de el, al Declaraţiei, în priceperea doctă a lui V.Nedelciuc, ar fi un român tare mintios. Atît de deştept, încît V.Nedelciuc, la dispoziția lui M.Snegur, a plecat personal la Bucureşti, l-a poftit pe Aurel Preda să vină de urgenţă în Moldova să scrie texte pentru toromacii conducători chişinăuieni. Dacă l-au poftit şi, probabil, l-au plătit, agentul român Aurel Preda le-a încropit Declaraţia de unire cu România, camuflînd-o „Declaraţie de independenţă”. Toromacii conducători chişinăuieni au înghiţit nada, pe care mulţimea zăpăcită a votat-o. Agentul românesc sub acoperire Aurel Preda, tare mulţămit că i-a potcovit pe toromacii conducători primitivişti din provincie, s-a întors la Bucureşti, unde a fost făcut general.
Să vedem ce afirmă presa …
General în retragere, profesor de drept internaţional, Aurel Preda a acceptat invitaţia lui Vasile Nedelciuc de a veni la Chişinău, unde a brodit Declaraţia cică de independenţă de la 27 august 1991.
La 28 august 2009 ziarul Gardianul a publicat un articol semnat de cunoscutul om de cultură român Viorel Patrichi. În baza articolului, cel puţin 3 oameni de stat din Republica Moldova: Mircea Snegur, Vasile Nedelciuc şi Anatol Plugaru pot fi acuzaţi de înaltă trădare. Pentru documentare vă propunem extrase edificatoare (aici numai două) din acest material de gazetă. (Săptămîna, 4.09.2009).
„Puţină lume mai ştie însă că Declaraţia de independenţă a fost elaborată de ambasadorul Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, la solicitarea preşedintelui Mircea Snegur …”
„Pe-atunci Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău era sprijinit consecvent de Direcţia juridică şi a tratatelor din MAE de la Bucureşti. Ulterior Marcel Dinu a schimbat radical orientarea de la MAE Bucureşti (spre Moldova), iar Ion Iliescu îl asculta orbeşte”. (Semnatar: Viorel Patrichi. Apud Săptămîna, 4.09.2009).
Muştele la arat
Bazîndu-ne pe aceste mărturii bine fundamentate şi tare grăitoare, considerăm că ar fi bine pentru instaurarea adevărului, dacă toboşarii politici şi trubacii propagandişti din Chişinău şi-ar potoli fala goală şi şi-ar reduce simţitor decibelii ridicoli referitor la cine, cînd, cum şi cît de sclipitor-savant şi româno-patriotic a îngăimat Declaraţia de independenţă. Socotim că nu este frumos, nu le stă bine muştelor la arat politic să umble ziua în amiaza mare, în văzul lumii cu cerşitul a tot felul de înlesniri, privilegii. Rugăm prim-parlamentarii cerşestori şi purtătorii lor de grijă să noteze, ca să ţină minte şi să nu uite:
Declaraţia de unire cu România de la 27.08.1991, camuflată „Declaraţie de independenţă” a fost încropită de agentul român sub acoperire Aurel Preda.
Punctum.
Dat fiind că acest act antistatal a fost pus la cale şi adoptat cu încălcarea sfidătoare a Constituţiei, a legislaţiei Republicii Moldova în vigoare, „meritele” ticluitorilor şi ale votanţilor ar putea fi preţuite altfel.
Vasile Stati, doctor habilitat în ştiinţe istorice,
Preşedintele Muşcării Patriotice „Pro Moldova”
