Notă istorică: Cum trădătorii rupeau în bucăți Marele Principat al Moldovei

Pe 24 ianuarie 1859 ca urmare a diferitelor tipuri de „manevre politice” și înțelegeri între mai multe state europene, a fost declarat actul de unire a unei părţi din principatul autonom al „Moldovei” cu „Valahia”, drept care în viitorul apropiat, pe harta lumii a apărut un stat nou — „România”. De notat că, în conformitate cu acordurile istorice, era vorba despre „unirea egală în drepturi a Principatelor Valahiei şi Moldovei”, dar nu despre anexarea Moldovei de către Valahia, așa cum s-a întîmplat în realitate. Exact după cum constata în 1868 scriitorul unionist Constantin Stamati: „Am visat unire, am căpătat anexiune …”

Convenția de la Paris, semnată pe 7 (19) august 1858 prevedea că Moldova și Valahia vor purta denumirea de „Principatele Unite”, cu o Comisie Legislativă Centrală la Focșani și cu o Curtea Comună de Casație. În același timp, fiecare principat urma să aibă domnitorul său, propriul guvern, adunare legislativă și armată.

Materialele din Arhiva Națională a Republicii Moldova demonstrează că procesul de unire a Principatelor s-a desfășurat foarte dureros, un număr însemnat de locuitori din Moldova de peste Prut au dorit păstrarea independenței Principatului Moldovei și „încetarea asocierii (unirii)” cu Valahia.

Data: Pe 15 aprilie 1866 la Iași, soldații români au împușcat marșul moldovenesc

future_war_main_640Acum 150 de ani, pe 3 (15) aprilie 1866, în vechea capitală a Moldovei — Iași, trupele aduse special din Muntenia, la un ordin de la București, au înăbușit cu cruzime, mai bine spus, împușcată cu sînge rece în față și alungată cu baionetele și săbiile demonstrația pașnică în masă pro-moldovenească și antiunionistă. În această zi caldă de primăvară cîteva mii de moldoveni în frunte cu Mitropolitul Moldovei Calinic Miclescu au ieşit la un marș de protest pașnic, ca să-și exprime dezacordul cu unirea principatelor Moldovei şi Valahiei din 1859 și cu revendicarea de a reîntoarce Principatului Moldovei independența de odinioară.

Pînă în prezent nu este cunoscut numărul exact al participanților la această demonstrație pașnică, răpuși de gloanțele, săbiile și baionetele soldaților români, deoarece în diferite surse istorice sînt prezentate diferite date. Manualele „Istoria Românilor”, care este acum o disciplină obligatorie în toate instituțiile de învățămînt din Republica Moldova, încearcă să ocolească acest subiect delicat. În orice caz, pe baza datelor din documentele istorice disponibile pentru familiarizare în timpul de față, putem susține că printre moldovenii omorîți și răniți — participanți la acest marș antiunionist — s-au numărat mai multe sute de oameni — circa 500 de moldoveni ucişi.

De notat că aproape imediat după evenimentele legate de reprimarea sîngeroasă a marșului promoldovenesc din Iași și pe tot parcursul istoriei Statului Român modern, orice trimitere la drepturile civile ale moldovenilor, care s-au pomenit nu de bună voie în componența lui, la istoria Patriei lor —Principatului Moldovei, la specificul etno-cultural moldovenesc în ansamblu, sînt în această țară sub semn de interdicție, fiind tratate drept separatism, calificate drept activitate anti-statală, drept care sînt persecutate cu toată cruzimea.

În pofida măsurilor aspre aplicate împotriva forțelor populare, mișcarea pentru restabilirea statalității principatului Moldovei nu s-a stins.

Cu toate acestea, în anii care s-au scurs de atunci, administraţia antinaţională de la București a întreprins toate măsurile pentru ca moldovenii să-și uite „propriul nume, limba și istoria”, transformînd poporul moldovenesc într-o parte a „folclorului regional al României Mari”, însușindu-și limba şi cultura moldovenească, „spurcînd-o” îndesat cu neologisme de tot felul şi dintre cele mai aiurite şi năstruşnice.

Poporul moldovenesc timp de multe secole a fost impus să-și apere identitatea, propria statalitate și limba sa.

Faptul că statalitatea moldovenească a fost nimicită de trei ori, fiind apoi restabilită de fiecare dată, este o adeverire în plus a faptului că reprezintă una din năzuinţele de veacuri ale poporului moldovenesc. Istoria neamului este indisolubil legată de lupta pentru păstrarea acestei statalități și propriei identităţi.

Surse utilizate: V.Ia. Grosul, hertan E.E. „Rusia și formarea statului român independent.” /// Certan E.E. „Marile Puteri și formarea statului independent român.” /// Istoria Moldovei. T 1. „Din cele mai vechi timpuri pînă la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie.” Ed. AD Udalţov și L.V. Cerepnin. ///. Ojog I.A., Şarov I.M. „Curs de prelegeri despre istoria românilor”. /// V.Ia. Grosul „Mișcarea moldovenească de înainte şi după formarea României (1821-1866)” /// V. Stepaniuc „Statalitatea poporului moldovenesc. Aspecte istorice, politice şi juridice. ” /// Tasmalî N. Articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four − 3 =