„Istoria nu este învăţătoare, ci supraveghetoare:
magistra vitae nu ne învaţă nimic, ci numai ne pedepseşte pentru lecţiile neînsuşite”
V.O.Kliucevskii, 1893.
Zilele acestea se împlinesc 98 de ani, de cînd a început campania războinică a Romîniei regale împotriva Republicii Democratice Moldoveneşti care se afla sub jurisdicţia Rusiei din 1812, cînd „Romînia” nici măcar în proiect nu exista. Cum a demonstrat în 1976 academicianul romînesc C.C.Giurescu, „Basarabia” n-a făcut parte nici din Principatele Unite din 1862, nici din „Romînia”, oficializată în 1878.
Moldova dintre Prut şi Nistru niciodată n-a fost parte a Romîniei!
La 2 decembrie 1917 pe pămînturile dintre Prut şi Nistru s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească ca „membru cu drepturi egale în alcătuirea Republicii Federative Democratice Ruseşti… Cea mai înaltă ocîrmuire a Republicii Democratice Moldoveneşti este Sfatul Ţării… Puterea împlinitoare o are Sfatul directorilor generali…” (Şt.Ciobanu. Unirea… P. 181 ‒ 182).
Dar… La început de ianuarie 1918 4 divizii romîneşti au tăbărît asupra Moldovei dintre Prut şi Nistru. „Deşi intrarea armatei romîne s-a hotărît în guvern în decembrie 1917, în primele zile din ianuarie 1918 trupele au năvălit… şi în scurt timp (ianuarie ‒ august) armata romînă a ocupat întreaga Basarabie” (P.Cazacu, membru al Sfatului Ţării). Operaţia războinică a Romîniei regale de capturare a „Basarabiei” a fost codificată „unire”. Iată cum s-a înfăptuit şi cînd s-a încheiat „unirea”.
„De fapt, Basarabia s-a unit cu patria-mumă, dacă nu în clipa, cînd s-a hotărît trimiterea armatei peste Prut (la 26 decembrie 1917), cel puţin în momentul în care trupele noastre au intrat în Chişinău”, la 14 ianuarie 1918, cînd generalul ocupant E.Broşteanu a ordonat în oraş stare de asediu (C.Argetoianu, ministrul justiţiei, diplomat romînesc).
Din această zi pînă în noiembrie 1918 „Sfatul Ţării există doar pe hîrtie” (N.Iorga) „din cauza că sfera administraţiei fusese acaparată de generalul E.Broşteanu” (I.Ţurcanu. Unirea… P. 126). Din ianuarie 1918 pînă în iunie 1940 Republica Democratică Moldovenească, transformată de ocupanţi în „provincie romînească”, s-a aflat sub stare de asediu.
„Basarabia după sosirea armatelor romîne a fost supusă unui regim extraordinar de abuziv, care este în afară de orice comparaţie. Cred că numai într-un colţ al Africii se mai poate întîmpla aşa ceva…” (Al.Mîţă, deputat de Bălţi).
De acum în octombrie 1918 membrul Sfatul Ţării, apoi senator romînesc N.Alexandri constata: „Ţărănimea noastră aproape 2.000.000 de oameni, este atît de revoltată de politica romînizatorilor, de dezmăţul jandarmilor şi al armatei, că în cel mai adevărat, cel mai sincer mod visează să se despartă de România…”.
„Procedeele necorecte, ilegale şi chiar sălbatice ale administraţie noastre… au săpat o prăpastie între cei de aici şi cei din regat, care se va adînci…” (Ionescu, prefect de Bălţi)…
Astfel de constatări zguduitoare scrise ne-au lăsat P.Halippa, I.Codreanu, E.Popovici, C.Stere, I.Pelivan şi alţi deputaţi şi senatori „de Basarabia” în Parlamentul romînesc, demonstrînd cu fapte şi documente, cum Romînia regală, sub camuflajul „unirii”, prin foc şi sabie, jefuind şi siluind, a capturat Republica Moldovenească, prefăcînd-o în „provincie romînească”. Este o realitate crudă, confirmată de personalităţi romîneşti şi de observatori străini.
Ataşatul militar al Franţei în Romînia generalul Petin constata (15.09.1919) în raportul Despre politica romînească în Basarabia: „Ocuparea Basarabiei de către romîni a avut scopul de a romîniza această ţară, aşa cum înţeleg ocupanţii. Judecînd după acţiunile lor, putem considera, că Basarabia este un teritoriu duşman capturat”.
„Basarabia este o dobîndă teritorială, locul căreia în componenţa Romîniei mari niciodată n-a fost asigurat de vreun act internaţional” (Ch.King, politolog american). „Ofiţeraşii (romîni) neînţelegători, zvîleau cuvîntul ‚bolşevic’, ca o palmă, în dreapta şi în stînga, înaintînd ca într-o ţară inamică” (M.Sadoveanu, 1919).
Însuşi prim-ministrul Romîniei Al.Marghiloman nota (5.04.1918): „Cavaleria (generalului Schina) se poartă ca într-un teritoriu capturat… Sînt surprins de jecmăneala din ce în ce mai mare…”.
Adresarea a 29 de deputaţi şi senatori „de Basarabia” către regele Romîniei (iulie 1924) confirmă această realitate crudă:
„… De 6 ani Basarabia este cîrmuită într-un fel, în care nu mai pot fi cîrmuite nici coloniile negre din Africa… Fără nici o garanţie pentru drepturi şi libertăţi, administrată de 6 ani de ‚comisiuni interimare’ (‚alianţe’), necunoscute de lege, Basarabia este fatal lăsată pradă celei mai grozave impilări şi opresiuni, care fac cu putinţă jefuiri (hoţie, jecmănirea chiar a patrimoniului de stat), bătăi, schingiuri zilnice, pînă şi asasinatele oficiale rămîn fără sancţiune…
Regimul actual din Basarabia nu mai poate dăinui!”.
Oricine cu privirea clară şi judecata sănătoasă, comparînd situaţia din Basarabia capturată din 1918 ‒ 1924, confirmată de 29 de deputaţi şi senatori „basarabeni” din Parlamentul romînesc, cu cea din Republica Moldova anilor 1999 ‒ 2015, va constata o coincidenţă înspăimîntătoare…
După 1920 ‒ 1921, în urma examinării situaţiei economice dezastruoase, jefuirii totale a populaţiei torturate în mod sălbatic, călcîndu-i-se pînă şi drepturile la viaţă (mărturiile îngrozitoare fixate de anchetările parlamentare din judeţele Bălţi şi Cahul), în urma răscoalelor antiromîneşti din Hotin (1919), Bender (1919), Tatarbunar (1924), s-au formulat fel de fel de propuneri pentru „rezolvarea problemei Basarabiei”.
Dar, constata pe bună dreptate C.Stere, „Toate ‚anchetele’ şi ‚sancţiunile’ nu pot da nici un rezultat, n-au nici o însemnătate, cîtă vreme rămîne pe picioare oroarea sistemului însuşi, pe care nici negrii din coloniile africane nu-l pot răbda”.
1926. Al optulea an de cîrmuire romînească a Basarabiei capturate de Romînia regală. Concluzia sociologului moldovan Ion Macovei.
Toate propunerile privind renaşterea, restabilirea ţinutului Pruto-Nistrean, total jefuit, adus la o sărăcire nimicitoare, la o catastrofă naţională de către ocupanţii romîni „sînt greşite în fond, pentru că toate soluţiile propuse au la bază completa ignorare a sufletului poporului moldovenesc, a acelei conştiinţe naţionale (dragostea faţă de Patrie, cinstirea pioasă o pămîntului strămoşesc, devotamentul faţă de ţară), care, redeşteptată şi îndrumată, singură îşi va croi soarta sa în toate domeniile vieţii. Prin urmare, se cere o deosebită atenţie faţă de această conştiinţă” a fondatorilor Statului Moldovenesc. Şt.Ciobanu. Basarabia. 1926. P. 225.
1940, 2 august. Moldova dintre Prut şi Nistru eliberată este proclamată republică unională, ea intră în componenţa URSS: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), la care s-au alăturat şase raioane moldoveneşti din stînga Nistrului.
1941, februarie. Sovietul Suprem al RSSM adoptă Constituţia, aprobă guvernul. Republica Moldovenească are toate atributele şi structurile unui stat modern, dar nu are graniţele sale şi nu este subiect al dreptului internaţional.
1944 ‒ 1989. Renăscînd din ruini, supravieţuind o secetă devastatoare, o foamete straşnică, cîteva deportări forţate, poporul Moldovei, mobilizîndu-şi la limită eforturile, prin muncă cu jertfire de sine, cu ajutorul altor republici, în primul rînd al Federaţiei Ruse ‒ să nu uităm misiunea salvatoare a lui A.N.Cosîghin! ‒, către 1990 a transformat Moldova într-o adevărată republică înfloritoare. Către 1990 Republica Moldova era la culmea dezvoltării sale continue. (Cu toate că, trebuie să recunoaştem, agricultorii erau lipsiţi de drepturi şi libertăţi esenţiale, nu exista un sistem democratic de administrare ‒ partidul comunist era, prin lege!, unica forţă politică îndrumătoare şi conducătoare; limba moldovenească nu funcţiona în administrarea de stat, în sistemul educativ preşcolar urban ş.a.).
1989, august ‒ septembrie. Sovietul Suprem al RSSM completează Constituţia cu art.70(1): „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească”. Această prevedere constituţională este subliniată şi în art.1 al Legii RSSM Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM, adoptate la 1.09.1989. Această stipulaţie ‒ „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească” formează articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.
Dispariţia „fratelui mai mare” a trezit poftele expansioniste ale nostalgicilor „Romîniei mari”, care au reanimat himera „patria ‒ lor ‒ mumă”. La sfîrşit de 1990 prim-ministrul proromîn din Chişinău M.Druc a cerut guvernului romînesc să se amestece în treburile Republicii Moldova. „Atunci a fost montată una din cele mai secrete acţiuni ale guvernului romînesc: Operaţiunea Libertate pentru Basarabia (coordonator A.Vătăşescu, ministru de stat romînesc)… În acea perioadă de facto conducea din umbră Ministerul de Externe al Moldovei M.Dinu” (agent romînesc în civil). ‒ Iu.Chifu, 1997.
Scopul suprem al Operaţiunii era „desprinderea Basarabiei de URSS”, ruperea oricăror legături cu Federaţia Rusă.
CA ŞI ASTĂZI, strategii „Romîniei mari” socoteau că ruinarea economică, sărăcirea populaţiei, haosul politic (parada „alianţelor”, harababura guvernelor ‒ unul mai neghiob şi mai tîlhar decît altul) vor preface Republica Moldova capturată în „provincie romînească”.
1990, 23 iunie. Adoptarea unui act legislativ unic în lume: „organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului” a aprobat Avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSSM cu privire la aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23 august 1939 (nule din dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 — V.S.), care a declarat că „Basarabia a fost ocupată în iunie 1940 de URSS”; a decretat — în 1990! — „ACT NELEGITIM proclamarea RSS Moldoveneşti la 2.08.1940, act de dezmembrare a Basarabiei” (de Romînia, evident)…
Prin acest act, unic prin agramaţie şi iresponsabilitate politică, Parlamentul, „autoritate supremă legislativă a Statului Moldovenesc”, anulează existenţa multiseculară a Statului Moldovenesc întemeiat de moldoveni! Totodată, exclude din componenţa Moldovei raioanele moldoveneşti din stînga Nistrului. Totodată, ticluitorii acestui act trădător, promotorii politicii antistatale antimoldoveneşti de atunci şi pînă astăzi „cîrmuiesc” acest stat „nelegitim”, jefuindu-l nemilos! Exprimă pretenţii Republicii Moldoveneşti Nistrene, de care s-au dezis oficial încă în 1990!
De neînchipuit: această hotărîre trădătoare, antistatală, antimoldovenească şi agramată pînă astăzi nu a fost anulată!
1990 ‒ 1993. Desfăşurarea campaniei totale de romînizare a Republicii Moldova. În mod sforăitor, cu încuviinţarea organelor oficiale, se cultivă apucături, rînduieli, orientări şi chiar limbaj ţigănesc — romînesc: baftă, mişto… Încălcîndu-se în mod grosolan Constituţia Moldovei, legislaţia lingvistică din 1989, hotărîrea Guvernului RSSM Cu privire la predarea istoriei RSS Moldoveneşti, se introduc forţat — ca într-o ţară capturată — „limba romînească”, „istoria romînilor”; se adoptă cu toptanul hotărîri, legi, ce falsifică topornic istoria Moldovei, tradiţiile moldovenilor: „imnul romînesc”, „stema Romîniei Mari”, „steagul lui I.Antonescu” şi alte potlogării, care, în cele din urmă, au dezbinat Republica Moldova…
1991, 27 august. Agenţii „coloanei a 5-a” romîno-revanşarde, încuibaţi în Sovietul Suprem, citesc ohlocraţiei din piaţă o şpargalcă ticluită de agenţii romîni în civil M.Dinu, A.Preda, V.Stan: declaraţia romînească de „independenţă a Republicii Moldova” — o fiţuică uluitor de agramată, ce falsifică istoria Moldovei, contravine Constituţiei Republicii Moldova, legislaţiei moldoveneşti în vigoare.
Declaraţia romînească „de independenţă a Republicii Moldova”, calificată de istoricul I.Ţurcanu „declaraţie de unire cu Romînia” urmărea scopuri subversive antimoldoveneşti:
— propagarea/oficializarea pe plan internaţional a „caracterului romînesc” al Moldovei:
— justificarea, în baza acestei diversiuni romîneşti, a acţiunilor de capturare ideologico-politică a Republicii Moldova, care s-au declanşat în aceeaşi zi.
1991, 27 august. Prin Declaraţia sa guvernul Romîniei spune lumii, că înţelege independenţa Moldovei numai ca un pas spre unire cu Romînia.
Sintagmele „proclamarea unui stat romînesc (?) independent pe teritoriile ocupate” (?), „înlăturarea consecinţelor îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului romîn” (altfel zis, prefacerea ţinutului pruto-nistrean în „provincie romînească”, ca în august 1939) exprimă oficial neacceptarea de către guvernul Romîniei a statalităţii moldoveneşti.
Astfel, guvernul Romîniei exprimă deschis pretenţii teritoriale faţă de Republica Moldova.
Aceleaşi ifose revanşarde şi pretenţii teritoriale exprimă şi Declaraţia birourilor permanente ale Adunării deputaţilor şi senatului romîneşti din 28.08.1991, Declaraţia Academiei romîne din 11.09.1991…
Vorbind despre Republica Moldova (octombrie, 1994), preşedintele Romîniei I.Iliescu a poreclit-o „al doilea stat romînesc”, pe care l-am sprijinit şi-l sprijinim, ca să-şi consolideze independenţa faţă de fostul imperiu (sovietic), nu faţă de Romînia„.
Nimeni din gaşca guvernatoare a Republicii Moldova n-a dat vreun răspuns drastic, definitiv acestor pretenţii teritoriale mîrşave ale expansionismului revanşard romînesc. Această tăcere criminală, gudurătoare a clasei conducătoare de la Chişinău este o dovadă clară, public afişată, că REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT CAPTURAT.
1992 — 1993. Încercarea de a stopa procesul, ce lua amploare, de capturare a Republicii Moldova. În urma presiunii obştimii largi, a poziţiei ferme şi acţiunilor energice ale forţelor prostatale promoldoveneşti (clubul parlamentar „Viaţa satului”, Mişcarea social-politică „Unitate — Единство”, Mişcarea obştească Pro Moldova ş.a.), Sovietul Suprem (în majoritate proromînesc) s-a autodizolvat.
1994 — 1998. Primul şi, deocamdată, ultimul guvern Pro Moldova (prim-ministru Andrei Sangheli).
1998 — 2005. Cu toate că din 1998 au guvernat, se zice, forţe declarate Pro Moldova, de stînga, întregul sistem administrativ, după orientarea sa politico-ideologică, după activitatea şi componenţa sa, a rămas cel implantat în 1990 — 1991 de guvernul M.Druc, adică proromînesc. Nici o hotărîre, nici o lege îmbîcsită de romînism respingător — pînă astăzi! — n-a fost anulată sau modificată!
Toţi demnitarii de stat, deputaţii, judecătorii, toţi ofiţerii securităţii, din poliţie, care au depus jurămînt de credinţă altei ţări, hăţuiesc Moldova cum vor: conduc, dictează moldovenilor, cetăţenilor Moldovei ce şi cum să facă, cu cine să contacteze, ce limbă să vorbească; arestează, învinuiesc, judecă pe cine vor şi cum le trăsneşte prin cap. Ca în 1918 ‒ 1940!..
Guvernanţii chişinăuieni cu atîta nesăbuinţă împing Moldova pe calea dispariţiei ca stat — ceea ce primejduieşte climatul paşnic din Centrul Europei — că au alarmat chiar şi pe sirenele lor „proeuropene”.
Personalităţi de mare prestigiu din Europa, somităţi în politica externă în repetate rînduri au atras atenţia (ultimul a fost Pirkka Tapiola, la 31 decembrie 2015) guvernanţilor proromîni de la Chişinău asupra necesităţii de a promova o politică de stat de sine stătătoare — nu proturcă, nici prorusă, nici proromînească, nici proromească…
1999. Aflîndu-se, oficial, la Chişinău, adjunctul preşedintelui Comisiei pentru afaceri externe a Senatului Franţei Andre Dulait a menţionat: „Prioritate pentru Republica Moldova trebuie să fie consolidarea statului pentru obţinerea independenţei pierdute aproape 500 de ani în urmă. În acest scop Republica Moldova are de rezolvat cîteva probleme:
— restabilirea integrităţii teritoriale, pierdute în urma conflictului nistrean” (ceea ce se poate obţine numai pe calea federalizării);
— „afirmarea identităţii naţionale”: respectarea cu stricteţe, consecventă de către întregul sistem de stat a drepturilor şi libertăţilor, a demnităţii naţiunii fondatoare a statului — a moldovenilor, a întregului popor al Moldovei;
— „stabilirea unor relaţii (echidistante, pe picior de egalitate) faţă de influenţele ruseşti şi romîneşti…”
1999. Dar anume în 1999, respingînd cu înfumurare aceste recomandări, ignorînd în mod criminal interesele propriei ţări, călcînd în picioare conştiinţa statală şi demnitatea naţională a poporului moldovenesc, cîrmuitorii proromîni au început să promoveze deschis, sfidător politica romînească revanşardă de transformare a Republicii Moldova în „provincie romînească”.
Nimicirea metodică progresivă a valorilor de bază, a temeliilor istorice, naţionale ale poporului moldovenesc, capturarea politico-ideologică a Moldovei pe calea romînizării administrative au creat condiţii pentru o corupţie oficială nemărginită, pentru jefuirea nepedepsită a patrimoniului poporului, pentru dezbinarea în continuare a Statului Moldovenesc.
Chiar şi înalţii reprezentanţi ai structurilor europene arată căpeteniilor partinice de la Chişinău, că, dacă vor ca Ţara Moldovei să existe, cîrmuitorii ei, guvernul, politica lui TREBUIE SĂ FIE MOLDOVENEŞTI, ÎN INTERESUL ÎNTREGULUI POPOR AL MOLDOVEI, PRO MOLDOVA. Ştefan Fule, ex-comisarul Consiliului Europei, mai dăunăzi, în 2015, aflîndu-se oficial la Chişinău, a declarat că structurile guvernului, însuşi guvernul republicii nu trebuie să folosească sloganul trăncănitor despre un misterios „guvern proeuropean” drept camuflaj, alibi pentru afacerile lor oligarhice, hoţeşti.
„Guvernul Moldovei trebuie să fie promoldovenesc. Pro Moldova!” a declarat înaltul sfetnic al Consiliului Europei.
Guvernul de la Chişinău a fost proromînesc, captură de război a Romîniei regale în ianuarie ‒ noiembrie 1918.
Din noiembrie 1918 pînă în iunie 1940 Moldova dintre Prut şi Nistru a fost teritoriu capturat de Romînia regală, poreclit „provincie romînească”.
Din 1990 pînă în 2015 Republica Moldova este iarăşi cîrmuită de guverne proromîneşti şi avem ceea ce avem: o sărăcie de mare ruşine, o corupţie generală, o debilizare în plină desfăşurare, înjosire a sentimentului de stat şi a demnităţii naţionale.
Într-un cuvînt: UN STAT CAPTURAT POLITICO-IDEOLOGIC (deocamdată).
Neglijarea iresponsabilă, criminală a principiului fundamental al existenţei statale: Pro Moldova ‒ Pentru Moldova ‒ În interesul întregului popor al Moldovei, încălcarea sfidătoare a cerinţei constituţionale „Devotamentul faţă de ţară este sfînt” (art.56) duc inevitabil la destrămarea societăţii multinaţionale moldoveneşti, la dispariţia Statului Moldovenesc.
În 2007 liderul Gagauz Yeri Mihail Formuzal a publicat eseul Fenomenul Găgăuziei, care ne prevenea clarvăzător: „Vorbind la figurat, Găgăuzia este una din aripile Moldovei. A doua este Nistrenia. Numai obţinînd aceste două aripi, Moldova, ca o pasăre, va putea cuceri noi înălţimi în dezvoltarea sa independentă. Pierzînd aceste aripi, Moldova va fi osîndită să rămînă o dărăpănătură provincială, înglodată în crize sociale şi economice, populaţia căreia degradează, transformîndu-se în puhoaie de nenorociţi înămiţi să muncească la negru, bejenind în lumea întreagă”.
Ceea ce au şi obţinut ţipătorii papagalii politici ai misteriosului „guvern proeuropean” Anti Moldova Filat ‒ Leancă, Sandu ‒ Gherman, Ghimpu ‒ Timofti, Tanase end Co, Fusu ‒ Guţu, Ţaran ‒ Brega şi alţi slujitori devotaţi altei ţări…
Curios, ştiu oare Filat ‒ Sandu, Ghimpu ‒ Timofti, Tanase end Co, Duca end Co, Guţu ‒ Gherman ş.a., că Republica Moldovenească Nistreană se întinde şi în dreapta Nistrului: zona bogată, bine dezvoltată Varniţa ‒ Copanca cu un important nod de cale fierată (două gări!), cu un klaster de mare capacitate industrială (nu numai cu destinaţie civilă), cu un pod stategic auto-fieroviar peste Nistru în centru: Bender.
Curios, cu care parte a Republicii Moldova menţionaţii politicaştri, devotaţi unei ţări străine, dar cu simbria din banii moldovenilor, ar dori să se oploşască în himericul lor „rai proeuropean”?
Celor care nu dau crezare mărturiilor documentare reactualizate le amintim o povaţă a lui Mihail Sadoveanu: „Ce dovadă vă trebuie că e ziuă? Să deschideţi ochii!”.
Vasile Stati, doctor habilitat în ştiinţe istorice
